Solicităm responsabilitate și transparență în abordarea Pilonului II de pensii

CONCORDIA susține sistemul de pensii administrate privat din România și trage un semnal de alarmă privind riscurile pe termen lung pe care le implică modificarea cadrului actual de funcționare a Pilonului II de pensii.

Citiți comunicatul de presă integral: Comunicat de presă

Subliniem faptul că Pilonul II de pensii private din România este un sistem solid, transparent, eficient reglementat, profitabil pentru participanți și că menținerea sa în forma actuală va avea efecte pozitive pentru cele 7 milioane de români care contribuie la aceste fonduri de pensii.

Facem apel la autorități să prezinte în mod transparent și responsabil scenariile privind viitorul Pilonului II de pensii și să răspundă solicitărilor de a iniția un dialog instituțional cu toate părțile implicate și interesate de buna funcționare a sistemului de pensii, prin organizarea unor consultări reale, constructive și temeinic fundamentate, înainte de adoptarea oricăror decizii.