CONCORDIA cere retragerea măsurilor ce contravin principiilor predictibilității și Dialogului Social

Confederația Patronală CONCORDIA își manifestă surprinderea și indignarea față de procesul legislativ total netransparent în adoptarea unei inițiative legislative cu impact major asupra relațiilor de muncă și care, în același timp, ridică semne serioase de întrebare cu privire la constituționalitatea acestuia.

Actul normativ adoptat conține prevederi asupra cărora nu a existat nicio consultare cu partenerii sociali, patronate și sindicate deopotrivă. Aceste prevederi obligă în mod nerealist și intempestiv toți angajatorii din România să inițieze negocieri colective pe parcursul a doar 30 de zile calendaristice pentru transferul contribuțiilor sociale și de sănătate de la angajator la angajat, în ciuda faptului că efectele transferului acestor contribuții nu au fost clarificate.

Comunicat de presă CP CONCORDIA